„Timișoara din această seară a fost mai slabă decât cea de anul trecut”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul tehnic al clubului Gloria Bistrița, Remus Vlad, a
declarat, sâmbătă seară, după remiza cu FC Timișoara, scor 2-2, că
formația bănățeană a fost o adversară mai dificilă în sezonul
trecut decât în prima etapă a actualului campionat.

„Timișoara de anul trecut a fost mai dificilă decât cea
de azi. Nu putem însă judeca după un joc”
, a spus
Vlad.

El consideră remiza cu FC Timișoara un rezultat bun.
„Este un rezultat bun, având în vedere că Poli e o echipă
bună. Ne-au lipsit față de campionatul trecut 4-5 titulari și a
fost mai greu, cei noi au încercat să se integreze. Am demonstrat
că avem resurse”,
a precizat Remus Vlad, care a menționat
că Moraes nu a evoluat deoarece este răcit și are febră.

Oficialul bistrițean a mai spus că după meci a primit un telefon
și i s-a spus că Gloria a avut un gol valabil, care i-a fost
anulat. Remus Vlad a adăugat că Gloria Bistrița are ca obiectiv
clasarea în jur de locul 10.

Formația FC Timișoara a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor
2-2 (1-1), cu Gloria Bistrița, într-un meci din prima etapă a
ediției 2010/2011 a Ligii I, în care de la ambele echipe a fost
eliminat câte un jucător.

Arbitrul Sebastian Colțescu a anulat la partida de la Timișoara
două goluri, unul al oaspeților ’32 și celălalt al gazdelor
’77.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×